Home » D:News » PREMIUL NOBEL pentru ECONOMIE 2017 a fost acordat lui Richard H. Thaler pentru contribuţiile sale în economia comportamentală

PREMIUL NOBEL pentru ECONOMIE 2017 a fost acordat lui Richard H. Thaler pentru contribuţiile sale în economia comportamentală

Publicat: 09.10.2017
Richard H. Thaler a primit luni, 9 octombrie, Premiul Nobel pentru Economie pe 2017 „pentru contribuţiile sale în economia comportamentală”.

Richard H. Thaler a câştigat Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice în 2017, premiu dedicat în memoria lui Alfred Nobel, pentru elaborările sale în ceea ce priveşte integrarea economiei şi a psihologiei. Economistul american este un pionier în economie comportamentală, un domeniu de cercetare unde studiile de psihologie sunt aplicate în luarea deciziilor ce ţin de economie.

O astfel de perspectivă încorporează analize mai realiste cu privire la modul de gândire şi de comportament al oamenilor atunci când aceştia iau decizii ce ţin de finanţe, furnizând noi oportunităţi pentru elaborarea măsurătorilor care vor aduce beneficii societăţii.

Prin explorarea consecinţelor ce ţin de raţionalitate limitată, preferinţele sociale şi lipsa de autocontrol, Thaler a arătat că aceste trăsături umane afectează sistematic deciziile individuale, dar şi schimbările la nivelul pieţei.

Raţionalitatea limitată explică modul în care oamenii simplifică luarea de decizii financiare prin crearea în mintea lor a anumitor considerente, concentrându-se pe impactul redus a fiecărei decizii în parte şi nu la efectul general.

Preferinţele sociale se referă în acest context la corectitudinea consumatorilor. Acestea pot opri companiile de a ridica preţurile atunci când există cerere mare, dar nu şi atunci când există inflaţie.

Credit: Facebook/Nobel Prize

Lipsa autocontrolului are în vedere un model mai vechi de plan-acţiune, care este similar cu metoda utilizată de psihologi şi neurosavanţi pentru a descrie tensiunile interne dintre plănuirea pe termen lung şi cea pe termen scurt. Lipsa de rezistenţă în faţa tentaţiilor şi a câştigului pe termen scurt este un motiv important care duce la eşecul planurilor de viitor.

Richard H. Thaler s-a născut în anul 1945 în East Orange, New Jersey, Statele Unite Ale Americii. Şi-a luat doctoratul în 1974 la Universitatea Rochester, New York. Acesta este cunoscut pentru studiile sale în ştiinţele comportamentale şi economie.

Laureaţii de anul trecut, Bengt Holmström şi Oliver Hart au dezvoltat teoria contractului, un cadru analitic cuprinzător pentru a analiza mai multe instrumente de tip contractuale, cum ar fi plata pe bază de performanţă pentru directorii de top, deductibilele şi co-plătitorii în domeniul asigurărilor, dar şi privatizarea activităţilor din sectorul public.

Premiul pentru ştiinţe economice al Băncii Centrale Suedeze în memoria lui Alfred Nobel, de obicei prescurtat, impropriu, ca Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice, este acordat anual pentru contribuţii excepţionale în domeniul ştiinţelor economice şi este considerat drept unul dintre cele mai prestigioase premii în acest domeniu. Nu este unul dintre premiile Nobel fondate în 1985 prin testamentul lui Alfred Nobel, dar este asimilat cu ele. Premiul a fost fondat în 1968 de Banca Centrală Suedeză (Sveriges Riksbank), la cea de-a 300 a aniversare a băncii, în memoria lui Alfred Nobel şi a fost acordat până în 2016 la 78 de laureaţi. Laureaţii premiului pentru ştiinţe economice sunt selectaţi, ca şi laureaţii premiilor pentru fiziologie sau medicină, fizică şi chimie, după aceleaşi criterii, de un comitet al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe. A fost acordat pentru prima oară în 1969 economiştilor Jan Tinbergen şi Ragnar Frisch pentru „descoperirea şi utilizarea modelelor dinamice în analiza proceselor economice”.
 
În 2015, Premiul Nobel pentru economie fost acordat profesorului Angus Deaton de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, care a fost recompensat pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale. În 2014, Comitetul Nobel l-a premiat pe economistul francez Jean Tirole pentru munca sa în domeniul reglementării eficiente a pieţelor imperfecte. În 2013, Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen şi Robert J. Shiller au obţinut premiul Nobel pentru cercetările referitoare la mişcările pe pieţele financiare. Între laureaţii premiului Nobel pentru economie se mai numără Milton Friedman, Friedrich von Hayek şi Amartya Sen.
 
 
Premiul este în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (echivalentul a aproximativ 945.000 de euro). Peste 80% dintre economiştii laureaţi ai Premiului Nobel sunt cetăţeni americani. O singură femeie a primit premiul Nobel pentru Economie, Elinor Ostrom, în 2009.
 
Sezonul Nobel 2017 a debutat pe 2 octombrie, moment în care cercetătorii Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young au căştigat Premiul pentru Medicină.  Pe 3 octombrie, Rainer Weiss, Barry C. Barish şi Kip S. Thorne au câştigat Nobelul pentru Fizică datorită contribuţiilor aduse la observaţiile undelor gravitaţionale. Pe 4 octombrie specialiştii Jacques Dubochet, Joachim Frank şi Richard Henderson au primit Nobelul pentru Chimie. Savanţii au ajutat la elaborarea metodei microscopice crio-electronice care determină structura biomoleculelor în soluţie. Iar Nobelul pentru Literatură a fost acordat autorului Kazuo Ishiguro ”pentru romanul său cu puternic impact emoţional”. Premiul Nobel pentru Pace a fost câştigat de Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN) „pentru munca sa de atragere a atenţiei privind consecinţele catastrofale produse asupra umanităţii în urma utilizării oricărui tip de arme nucleare, cât şi pentru eforturile membrilor privind obţinerea unui tratat care interzice utilizarea armelor de acest tip”.
 
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda